• Miercuri, 22 mai, 10:00 – 12:00, Mansarda Facultății de Arte și Design Timișoara (str. Oituz nr. 4), prezentări cu: Gunilla Klingberg, Vilmos Koter, Virginia Lupu și Liliana Mercioiu Popa 


Gunilla Klingberg trăiește și lucrează la Stockholm. În practica sa, Klingberg recurge la diverse mijloace de exprimare artistică, iar percepția sa atentă a spațiului are deseori ca rezultat instalații de dimensiuni impresionante. Sensibilitatea artistei față de energia care ne înconjoară rezonează cu ritmul cosmosului și al naturii și, în același timp, subliniază elementele ritualice și spirituale în viața personală cotidiană. Gunilla Klingberg a avut expoziții personale în muzee și galerii din întreaga Europă și a participat la cea de-a zecea bienală din Istanbul (2007); la Festivalul Philagrafika: The Graphic Unconscious (2010) în Philadelphia, Pennsylvania ; a 11-a Bienală de la Gwangju, Coreea de Sud (2016). Lucările ei de mari dimensiuni au fost expuse în spații precum Gara Triangeln (2010) din Malmö, Suedia, și Spitalul Nye Akershus (2008) din Norvegia. În 2010, Klingberg a primit premiul Fundației Edstrandska, precum și o bursă de lucru de 5 ani la Swedish Arts Arts Fund.

Vilmos Koter este un artist vizual din Miercurea Ciuc, absolvent al Universității de Artă și Design din Cluj. A avut mai multe expoziții în diferite țări, printre care și în India, și a participat la Bienala Geumgang Nature Art din Coreea de Sud. A participat la dezbateri și expoziții de grup la MAGMA, tranzit.ro, Bozar, HAU Berlin și în cadrul rezidențelor sau taberelor de artă, cum ar fi cele din Lăzarea, Wongol, Guestroom din Maribor, Žagare. A colaborat de câteva ori cu Fundația AltArt și a fost membru al Balkan Caucasus Collective. Lucrările sale cercetează și interpretează critic aspectele vieții sociale și politice, dar și cele ale universului de zi cu zi, în formatul intervenților artistice în spațiul public, performance, instalații, dar și design grafic.

Virginia Lupu este o artistă-fotograf stabilită la Timișoara. Ea caută să-și prezinte personajele așa cum există și coexistă în societate, fără a le altera reprezentarea pentru a se potrivi unor norme, așteptări sau stereotipuri sociale. Această practică este foarte vizibilă în proiectul său dedicat vrăjitoarelor rome, TinTinTin. Începând cu rădăcinile adânci ale practicilor magice din mentalitatea colectivă, acest proiect propune demitizarea și de-vulgarizarea imaginii practicilor spirituale alternative prezente în contextul românesc. Practicile oculte și magice nu sunt reprezentate aproape deloc în cultura vizuală românească. Așadar, acest proiect încearcă să deschidă o zonă a explorării și valorificării superstițiilor rome, practicilor magice și vrăjitoriilor, oferind în același timp o înțelegere profundă și nealterată a acestui aspect, al unei culturi matriarhale în cadrul unei societăți patriarhale.

Liliana Mercioiu Popa locuiește și lucrează la Timișoara. Ea utilizează textul într-o manieră conceptuală, dar şi alte forme de expresie artistică precum: pictura, desenul, instalaţia şi fotografia. Preocupările sale acoperă un spectru larg de problematici din prisma raportării personale la contextele macro- şi micro- istorice. Expoziţii (selecție): Spațiu comun, Fundația Art Encounters, Timişoara, 2018; Spațiu medial, Galateca, București, 2016; Geometrie variabilă, Galeria Jecza, Timişoara, 2014; Universallowed, Turnul Bateriei, Timișoara, 2017; Hidden Agenda, Scena9, București, 2016; Conexiunea cu prezentul, Bienala Art Encounters, Memorialul Revoluţiei din '89, Timişoara, 2015; Posibil-Nesigur, Halele Timco, Timişoara, 2011, În lumina utopiei, ICR, Londra, 2010; 7 terase deschise spre lume, Sanaa, Essen, 2009.