• Miercuri, 13 martie, 10:00 – 12:00, Mansarda Facultății de Arte și Design Timișoara (str. Oituz nr. 4), prezentări cu: Apolonija ŠušteršičIulia Toma și Dan Acostioaei


Aceste prezentări fac parte din seria de discuții cu artiștii și cu alți operatori culturali care participă la ediția de anul acesta a Bienalei Art Encounters din Timișoara. Seria a debutat în ianuarie 2019 iar deschiderea expoziției va avea loc 20 septembrie 2019. Prezentările, organizate în colaborare cu instituții locale, organizații independente și parteneri vor avea loc lunar în perioada ianuarie-septembrie 2019.

Apolonija Šušteršič este  arhitectă și artistă vizuală care trăiește și lucrează la Ljubljana și Lund. Ea explorează îndeaproape regenerarea urbană contemporană și problemele sociale, politice, economice și de mediu din jurul acesteia. Rezultatul cercetării ei constă într-o analiză a modului în care diferite forme de putere modelează mediul nostru, precum și o explorare a posibilităților procesului democratic de a crea un viitor mai bun. Apolonija și-a finalizat studiile doctorale la Universitatea din Lund, Academia de Artă din Malmö, Suedia; își desfășoară activitatea într-un studio de artă / arhitectură din Lund și Ljubljana.

Apolonija Šušteršič a participat la numeroase proiecte și expoziții în galerii și muzee din întreaga lume: la Moderna Museet Stockholm; Berlin Bienale 2; Moderna Galerija Ljubljana; Galeria Marian Goodman, Paris; Muzeul De Appel, Amsterdam; Fundația Generali, Viena; Muzeul de Artă, Universitatea din Memphis, SUA; Bienala 3 din Tirana; Muzeul de Artă Contemporană, Anvers; Festivalul Internațional Edinburgh; cea de-a 12 ediție a Bienalei de Arhitectură de la Veneția; Bienala de Artă Contemporană din Cardiff, Artes Mundi 5.

Iulia Toma (b. 1974) trăiește și lucrează la București. Ea este artistă mix-media, lucrează atât in mediile cu expresie estetică din jurul materialului textil, ca prim studiu, cât şi cu fotografie, pictură, instalaţie şi text în fiecare lucrare. Se concentrează în ultima vreme pe temele sociale ale căror rezonanţă o regăseşte în propriul parcurs: feminism, drepturile omului, relaţiile interpersonale din comunităţile închise, materialitatea urbană a locuirii, echitate socială, etc.

Printre expozițiile ei recente: Dura-Europos (Ivan Gallery, București); Worker’s Day (expoziție de grup la MAGMA, Spațiul de Artă Contemporană, Sfântu Gheorghe); Buongiorno, Varvara Stepanova (GALLLERIAPIÙ, Bologna, Italia); Mapping Bucharest: Art, Memory, and Revolution 1916-2016 (expoziție de grup, la Bienala de la Viena, 2015, MAK Vienna); Twilled Connections (expoziție de grup la tranzit.ro, București).

Dan Acostioaei (n. 1974) trăiește și lucrează la Iași. Este artist vizual și cadru didactic la Universitatea de Arte “George Enescu” din Iaşi, numărându-se printre membrii fondatori ai asociației Vector. Lucrările sale se concentrează asupra modelelor identitare ale societății românești în tranziție și asupra granițelor ideologice dintre sfera economică și condițiile producției artistice în fostul bloc estic. Activitatea artistică a lui Dan Acostioaei vizează modele de dezvoltare ale societății românești postcomuniste și granițele ideologice dintre sfera economică și condițiile producției artistice din Estul Europei.

Expoziții (selecție): În vremuri de speranță și neliniște. Artă critică din Iași, Muzeul Național de Artă Contemporană București (2015); Laughter and Forgetting, Bucharest Art Week, București (2015); Few Were Happy with their Condition: Video and Photography in Romania, Motorenhalle, Dresda (2015); Between Democracies 1989-2014 – Remembering, Narrating and Reimagining the Past in Eastern & Central Europe and South Africa, Johannesburg, Constitution Hill (2015); MPRA The School of Kyiv, Bienala de la Kiev (2015); What Goes Around, Galeria Theodor Pallady, Iași (2013, solo); Trial/Proces, Förderverein Aktuelle Kunst, Münster (2012, solo); One Sixth of the Earth – Ecologies of Image, MUSAC, Leon (2012); Transitland: Video Art in Central and Eastern Europe 1989-2009, Reina Sofia, Madrid (2010); Illuminations, Level 2 Gallery, Tate Modern, Londra (2007).